Logosologia Sf. Maxim Mărturisitorul

Un eseu al teologului american Paul Blowers, sistematizează concepţia Sf. Maxim Mărturisitorul despre Logos şi $\lambda o\gamma o\iota$⁵⁷.

Sf. Maxim a căutat să opună teoriei privind căderea din Henadă a spiritelor ( $\nu o\varepsilon \varsigma$ ; $\lambda o\gamma \iota \kappa o\iota$) în trupuri, viziunea unei creaţii bogată şi fundamentată în Sfatul de taină al lui Dumnezeu. Mulţimea de $\lambda o\gamma o\iota$ ai creaţiilor inteligibile şi sensibile exprimă voinţa Lui eternă, fiind, însă, simple intenţii ( $\theta \varepsilon \lambda \eta \mu \alpha \tau \alpha$) în legătură cu creaturile Sale⁵⁸. Sf. Dionisie le numeşte ''predestinări şi voiri dumnezeieşti'', ''modele'' şi ''raţiuni de fiinţă făcătoare şi în mod unitar preexistente''⁵⁹. Sf. Maxim spune aici că ''Platon a privat pe Dumnezeu în mod nedemn şi nevrednic de idei şi modele. Părintele acesta (Sf. Dionisie, ) s-a folosit de cuvânt şi a explicat noţiunea în mod bine-credincios. A socotit voirile dumnezeieşti definitorii şi făcătoare; pe de o parte pentru că numai prin voinţa Lui dă existenţă şi face toate; pe de alta, pentru că cele ce sunt se fac în chipuri diferite''⁶⁰, în timp ce în Ambigua 7 g subliniază că folosirea acestor termeni de către Sf. Dionisie nu implică o predestinare pentru fiinţele raţionale⁶¹. ''Valoarea lor nu stă în simpla lor reductibilitate la un singur $\lambda o\gamma o\varsigma$, ci în imaginea pe care o fac în legătură cu mişcările stabile şi progresive ale mulţimii [nesfârşit] de bogat-variate de existenţe în cadrul Proniei divine'' .

Sf. Maxim vorbeşte şi el despre $\lambda o\gamma o\iota$ pentru pronie ( $\pi \rho o\nu o\iota \alpha$) şi pentru judecată ( $\kappa \rho \iota \sigma \iota \varsigma$), dar cu alte înţelesuri decât la Origen: $\pi \rho o\nu o\iota \alpha$ nu este planul divin pentru restaurarea Henadei, iar $\kappa \rho \iota \sigma \iota \varsigma$ nu este decretul de pedepsire al spiritelor căzute. La Sf. Maxim cele două cuvinte împreună desemnează planul Logosului de conducere a creaturilor Sale spre deplina împlinire ; care este dată de ''strălucirea plină de lumină a vieţii''⁶². ''Cosmosul nu este o henadă degenerată spiritual, care încearcă să-şi revină din urmările unei greşeli preistorice [...], ci un compus spiritual-material, care progresează de la un $\alpha \rho \chi \eta$ natural la un $\tau \varepsilon \lambda o\varsigma$ supranatural. Prin relaţia providenţială Logos - $\lambda o\gamma o\iota$, eternitatea şi istoria, unitatea şi diversitatea, sunt adunate într-un scop divin coerent (şi totodată tainic)''. Blowers aminteşte de funcţia profetică şi revelaţională a $% \lambda o\gamma o\iota$-lor ca simboluri ale ''viitorului'' în raport cu prezentul în cadrul Iconomiei divine şi aduce în discuţie analiza Sf. Maxim asupra modalităţii prin care taina identităţii Logos-Hristos se descoperă minţii omeneşti, simultan ţ146 si alternând creaţia cu scriptura ''aşa cum e simbolizată prin hainele pline de slavă ale lui Hristos: legea naturală şi legea scrisă sunt iconomii integral-relaţionate ale aceleiaşi Revelaţii: creaţia este o carte , şi totodată Scriptura este un cosmos''⁶³, sau, în cuvintele Sf. Maxim, ''fiecare e una în esenţă cu cealaltă [...] fiecare descoperă şi acoperă aceeaşi Raţiune [Logos]: o acoperă prin literă şi prin ceea ce se vede, o descoperă prin sensul a ceea ce este nevăzut. Căci precum atunci când numim veşminte cuvintele Sfintei Scripturi iar înţelesurile lor le cugetăm ca trupuri ale Raţiunii, prin cele dintâi o acoperim, prin cele de al doilea o descoperim, tot aşa când numim chipurile şi figurile văzute ale lucrurilor veşminte, iar raţiunile după care au fost făcute le cugetăm ca trupuri, prin cele dintâi o acoperim, prin cele din urmă o descoperim⁶⁴. Blowers arată că epistemologia simbolică a Sf. Maxim îşi are rădăcinile în chiar Taina Întrupării: ''Hristos-Cuvântul se întrupează sau se în-scrie în cuvintele sensibile ale Scripturii ca şi în fenomenele creaţiei, fără să aducă atingere dumnezeirii Sale''; în acelaţi timp, $\lambda o\gamma o\iota$ scripturii şi creaţiei (luaţ150 ti separat) conduc la o oarecare cunoaştere a lui Hristos-Cuvântul în manifestarea Sa iconomică de Dătător-al-legii şi de Creator, iar prin contemplarea acestor $\lambda o\gamma o\iota$ de la nivel sensibil, lumea şi scriptura devin treptat transparente pentru Iconomia divină. Funcţia lor simbolică este aceea de a ridica mintea ascetică de la cele sensibile la cele inteligibile (dar în acelaşi timp, simbolurile sensibile pot deveni capcane pentru cei infirmi duhovniceşte). Acest lucru nu înseamnă că lumea corporală este doar un rău necesar scopului spiritual, ci, dimpotrivă, ea ţine de plenitudinea naturală dată de întrepătrunderea şi perihoreza realităţilor sensibile şi a celor inteligibile⁶⁵. In cuvintele Sf. Maxim: ''cosmosul este unul şi neîmpărţit, cu toată deosebirea părţilor sale. Dimpotrivă, el înfăţişează şi deosebirea părţilor [...] făcându-le să se raporteze la unitatea şi neîmpărţirea sa [...] fiecare din ele străbătând întreagă în cealaltă şi amândouă împlinindu-l cum împlinesc părţile un întreg, şi el împlinindu-se prin ele ca întreg, în chip unitar şi integral. Căci întreg cosmosul inteligibil se arată în întreg cosmosul sensibil în chip tainic, prin formele simbolice, celor ce pot să vadă; şi întreg cel sensibil există în cel inteligibil, simplificat în sensurile minţii [...]. Iar dacă prin cele ce se văd, se privesc cele ce nu se văd, cum s-a scris, cu mult mai vârtos vor fi înţelese prin cele ce nu se văd cele ce se văd, de către cei dedaţi contemplaţiei duhovniceşti''⁶⁶. Pentru Thunberg, Sf. Maxim vede ca funcţie simbolică a $\lambda o\gamma o\iota$-lor aceea de a fi instrumentele de sfinţire şi îndumnezeire prin care Hristos-Cuvântul, în calitate de Centru al lumii, dar şi al operei de mântuire, aduce mintea spre Sine într-un proces de creştere spirituală. Afirmarea calităţii de exerciţiu duhovnicesc a contemplaţiei din creaţie ( $\varphi \upsilon \sigma \iota \kappa \eta \ \theta \varepsilon o\rho \iota \alpha$) se înscrie în strategia de respingere a origenismului⁶⁷. Deşi mintea caută să descopere unitatea în Logos, diferenţierea lor nu poate dispărea în întregime, contemplarea naturală fiind afirmarea diferenţierilor existente în creaţie şi, în acelaşi timp, un enunţ prin negaţie al unităţii acesteia în Hristos-Cuvântul. In Ambigua 10.19 Sf. Maxim tâlcuieşte cele cinci moduri ( $\tau \rho o\pi o\iota$) ale contemplaţiei naturale, anume: esenţa (o $\upsilon \sigma \iota \alpha$), mişcarea ( $\kappa \iota \nu \eta \sigma \iota \varsigma$), diferenţa ( $\delta \iota \alpha \varphi o\rho \alpha$), amestecul ( $\kappa \rho \alpha \sigma \iota \varsigma$) şi poziţia ( $\theta \varepsilon \sigma \iota \varsigma$). Esenţa este învăţătoarea teologiei, ca fiind purtătoare categoriei cauzalităţii. Mişcarea este cea care arată pronia lucrurilor, diferenţa este descoperitoarea judecăţii: amestecul este simbolul liberului-arbitru, iar stabilitatea este învăţătoarea moralităţii voluntare. Dacă amestecul şi stabilitatea sunt unite cu diferenţa şi mişcarea (respectiv), cei trei $\tau \rho o\pi o\iota$ rămaşi, sunt, pe lângă o imagine a Sfintei Treimi, şi o imagine a cosmosului: cer, pământ şi diferenţa (=omul)⁶⁸.Atributele lui Dumnezeu şi reflectarea lor în structura creaţiei