Introducere

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, un tâlcuitor şi continuator al operelor Sfinţilor Părinţi, cu deosebire al Sfinţilor Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nyssa, Maxim Mărturisitorul, Simion Noul-Teolog şi Grigorie Palama, a subliniat întotdeauna rolul şi locul Revelaţiei naturale în teologie. Pornind de la concepţia Sf. Maxim Mărturisitorul în legătură cu strucura relaţională a creaţiei, care îşi are originea în Sfatul de Taină al Sfintei Treimi, şi pe care omul este menit să o împlinească, realizănd pe această cale şi deplina comuniune cu Dumnezeu, îndumnezeirea lui şi a întregii creaţii, Părintele Stăniloae este promotorul unui optimism gnoseologic, care pare să contrasteze cu realitatea vieţ4 tii ştiinţifice contemporane. Încercăm în acest studiu să-i trasăm coordonatele şi sa conturăm starea de fapt ale fizicii contemporane, dincolo de falsele optimisme de tip new-age (replici în roz sau albastru ale gnoseologiei origeniene), prin care se caută aruncarea unui văl asupra problemelor reale.